Actualități

1. VISTULA FILM FESTIVAL - Festivalul Filmului Polonez în România

Festivalul Filmului Polonez "Vistula" invită spectatorii români la prima sa ediție în România în perioada 22-25 septembrie. Prima ediție românească a festivalului "Vistula" este organizată în colaborare cu ABI Fundatie, iar proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului Cinema Muzeul Țăranului (Muzeul Național al Țăranului Român) din București.

Pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor publicului român, au fost selectate câteva dintre cele mai valoroase producții poloneze, spectatorii având ocazia să vadă atât cele mai recente filme ale cineaștilor polonezi, prezentate în festivalurile majore de film din lume, cât și un clasic al cinematografiei poloneze, cu ocazia aniversării a o sută de ani de la nașterea remarcabilului regizor polonez, Jerzy Kawalerowicz. Astfel, va fi prezentat, unul dintre cele mai importante filme ale sale, "Trenul de Noapte" - o melodramă cu elemente de poveste polițistă și o distribuție excelentă.
Deschiderea festivalului va fi urmată de proiecția filmului de lungmetraj semnat de Jan Paweł Matuszyński "Nu lăsa urme", inclus în compeția oficială a Festivalului de Film de la Veneția anul trecut - ce conduce spectatorii în anul 1983, când în Polonia este încă în vigoare legea marțială introdusă de autoritățile comuniste, menită să suprime opoziția "Solidaritatea". La 12 mai, Grzegorz Przemyk, fiul poetei de opoziție Barbara Sadowska, este arestat de o patrulă de poliție și bătut crunt, în urma căreia moare după două zile de agonie. Singurul martor al tragicului incident este colegul lui Grzegorz, Jurek Popiel, care decide să lupte pentru dreptate și decide să depună mărturie împotriva ofițerilor de poliție.
Unul dintre cele mai emoționante filme din selecție este "Amatorii", debutul Iwonei Siekierzyńska, în care o trupă de teatru formată din actori cu dizabilități intelectuale lucrează la o nouă piesă - o adaptare pentru "Zorba Grecul". Se dovedește, însă, că piesa pe care au pregătit-o trebuie să cedeze locul unei drame de Shakespeare.
Programul din acest an include și comedie - spectatorii bucureșteni putând urmări ciocnirea a două lumi diametral opuse în filmul "Socrii" de Jakub Michalczuk. Poate avea loc petrecerea de nuntă după anularea jurămintelor? Se pare că este posibil. Iar lipsa miresei și a mirelui nu îi împiedică pe invitați să se distreze.
O producție poloneză aparte este documentarul "Filmul din apartament" de Paweł Łoziński, în care vom face cunoștință cu interlocutorii regizorului, urmăriți de acesta din apartament. Timp de doi ani, el a abordat trecătorii, le-a pus întrebări, a discutat - cu camera în mână, le-a aflat secretele, ceea ce a dus la realizarea unui film de 100 de minute care descrie diversitatea destinelor umane și unicitatea istoriei vieții fiecăruia.
O altă propunere interesantă este "Alți Oameni" al Aleksandrei Terpińska, câștigător al Premiului FIPRESCI la Tallinn Black Nights Film Festival 2021, o poveste despre locuitorii din Varșovia implicați într-un triunghi amoros. Selecția din acest an include și drama lui Magnus von Horn intitulat "Transpirație", care prezintă trei zile din viața unui influencer de fitness. Lungmetrajul a fost recompensat cu Premiul Cineuropa la Trieste Film Festival în 2021 și Cel mai bun film la Chicago International Film Festival în 2020.
În închiderea festivalului va fi prezentat un film puternic, care invită la reflecție, drama lui Piotr Domalewski, "Nu plâng niciodată", despre o adolescentă rebelă, Ola, care visează la o mai mare independență în viață. Vești neașteptate și tragice din Irlanda, unde tatăl ei lucrează de ani de zile, o fac să pornească singură într-o călătorie lungă pentru a aduce trupul defunctului în Polonia.

wisła

Directorul Festivalului

Małgorzata Szlagowska-Skulska
malgorzata@ear.com.pl

Manager de Proiect

Anastazja Moshkovska
festiwal@ear.com.pl

Coordonator de Program

Roksana Pietruczanis
roksana@ear.com.pl

Tel.

+48 22 523 41 18